Sinaxare

Sinaxar – 3 Noiembrie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfinților Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala.

Aceștia au fost pe vremea lui Sapor împăratul perșilor și a lui Constantin cel Mare care împărățea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era bătrân de optzeci de ani când a fost prins și a stat de față la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Și îndată Sfântul Achepsima a fost bătut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au bătut atât de mult, încât i s-a risipit carnea până la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini și de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au bătut până s-a deznodat de prin încheieturi. După acestea, aducând iarăși pe Sfântul Achepsima, l-au bătut treizeci de ostași până și-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l și bătându-l patruzeci de ostași, l-au spânzurat și pe el cu capul în jos și așa și-a dat sfârșitul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfințirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adică așezarea sfintelor lui moaște în ea.

Acest mare mărturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Dioclețian, din tată capadocian, iar din maică palestiniană; și dobândind creștere minunată și de fire bună fiind și rădăcină cinstită și sfântă având, căci părinții lui din moși-strămoși erau împodobiți cu bun nume și cu dreapta credință, s-a făcut prea viteaz și prea strălucit în războaie. Pentru care a fost făcut și de către Dioclețian tribun vestit de trupă, începând atunci să fie în vârstă. Și după aceea pentru bărbăția lui cea covârșitoare a fost făcut și comite, tăinuindu-se până atunci și neștiindu-se că era creștin. Și împlinind douăzeci de ani ai vârstei sale, a rămas orfan de tatăl său, lăsându-și acela viața sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maică-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; că acolo avea multe lucruri și multă moștenire. Deci fiindcă s-a întâmplat să moară și maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuție și multă bogăție de lucruri, dintre care luând avere cu sineși din destul s-a dus la Dioclețian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi.

Dar văzând pe păgâni având atâta pornire asupra creștinilor și neputând a vedea acestea, a hotărât întâi a împărți la săraci averile pe care le purta cu sine, apoi să se vestească pe sineși înaintea lui Dioclețian și la tot sfatul și divanul că este creștin; care lucru l-a și făcut degrab. Deci împărțind averile ce avea cu sine la săraci și dând libertate sclavilor săi și făcând așezământ și orânduială pentru averile rămase în Palestina, a treia zi a sfatului (că făcea sfat cu toți dregătorii de prin toată stăpânirea romanilor, ca să scoată din mijloc pe creștini) a venit singur în mijlocul divanului și al sfatului, fiindcă se afla atunci acolo și Dioclețian. Și propovăduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveală dreapta sa credință. Pentru aceasta a fost prins și dat la toate felurile de nemăsurate chinuri. Dar fiind păzit nevătămat de toate prin harul lui Hristos, a tras către credința cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra femeia lui Dioclețian și afară de dânsa și pe un oarecare Glicherie și pe altul cu numele Atanasie. Și făcând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, mulțime de oameni a adus la credința lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temniță din porunca lui Dioclețian și legat cu lanțuri de fier. Dar în aceeași noapte i s-a arătat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunătățile ce îl așteptau. Și deșteptându-se, a mulțumit foarte lui Dumnezeu și a rugat pe păzitorul temniței, după voia lui, a intrat robul, căci stă acolo afară de temniță. Deci văzând acesta pe stăpânul său în lanțuri și închinându-se lui, zăcea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna să fie cu inima tare. După aceea i-a spus lui și vedenia și pe lângă acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, după moartea sa, să ia trupul lui și diata pe care o avea făcută mai înainte de a fi prins și să-l ducă la casa patriei sale, care era în Palestina, și să se teamă de Dumnezeu și să nu lase nefăcută vreuna din câte erau scrise în diată. Și fiindcă el s-a făgăduit și s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare și iertare și s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarăși la întrebare și neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea și ca niște praf sfărâmând pe idolii care erau în capiște, i s-a tăiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreună cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreună cu alți creștini, cu multă cinste și evlavie au îngropat sfântul mucenicescul trup. Și a săvârșit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

După aceasta n-a trecut multă vreme și a strălucit dreapta credință și luând împărăția de-a pururea pomenitul și marele împărat și întocmai cu apostolii Constantin și aflând vreme slobodă cei care iubeau bunăcuviința și pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserică prea veselă și prea frumoasă în numele sfântului în Lida. Și ridicând și mult-pătimitul și sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zăcea și aducându-l, l-au pus acolo la arătare. Și printr-însul a făcut sfințirea bisericii aceleia din nou zidită de dânșii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorăsc izvoare de-a pururea curgătoare și daruri de minuni celor care se închină cu credință sfântului. Că Dumnezeu preamărește pe cei care-L preamăresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeași zi să prăznuiască aducerea moaștelor Sfântului Mucenic, întru slava și lauda lui Hristos adevăratului Dumnezeului nostru și a însuși marelui mărturisitor Gheorghe.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci și doi și, închizându-se pe sine într-un loc săpat, acolo a petrecut șaizeci de ani fără să-l vadă cineva și fără să vorbească cu vreun om. Ci întorcându-și mintea către inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu și de la El primea toată mângâierea. Iar locul acela nu era săpat drept, ci era alcătuit piezis și cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiată cu apă. Și ieșea de două ori pe săptămână și își lua apă ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fără să fie văzut de vreun om. Deci acesta, făcând multe minuni și vrednicia preoției cu sila primind-o, în pace adâncă s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru și mărturisitorului Teodor, episcopul Arghirei, și a Sfinților Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Ilie, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, Sfinții nouă Mucenici, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfinții douăzeci și opt de Mucenici, care în foc s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Ahemenid Persul mărturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele perșilor și pe vremea lui Teodosie cel Mic împăratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind bărbat minunat și fiu al domnitorului cetății. Acesta, lăsând credința tatălui său, a crezut în Hristos. Dar aflând împăratul de aceasta, mult s-a nevoit ca să-l întoarcă la credința lui cea dintâi; și fiindcă n-a putut, l-a golit pe el de bogăția ce avea, de hainele ce purta și de cinurile ce-l împodobeau; și a poruncit ca gol să-l târască cămilele oastei sale, având numai o centură peste mijloc. Iar după ce au trecut multe zile, s-a plecat împăratul din cămară și a văzut pe acel preabun bărbat că era ars de soare și era plin de mult praf. Și și-a adus aminte de strălucirea și slava ce avea de la tatăl său și a poruncit aceluia să vină să îmbrace cămașa. Apoi, socotind că s-a muiat din aspra viețuire cea dinainte și de rușinea ce a suferit, i-a zis lui: "Acum poate te-ai mai gândit, leapădă pe Fiul teslarului, adică pe Hristos". Iar sfântul, umplându-se de râvnă, a sfâșiat cămașa ce îmbrăcase și aruncând-o împăratului a zis: "Dacă tu socotești că pentru cămașa aceasta îmi voi lăsa eu evlavia mea, ia-ți cămașa împreună cu necredința ta". Văzând această îndrăzneală, împăratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu și cu evlavie petrecându-și viața, în pace a adormit de trei ori fericitul și a luat cununa mărturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.