Sinaxare

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 2 Noiembrie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea nevoinței Sfinților Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist.

Acești sfinți erau din pământul Persiei, fiind mai de frunte și mai de cinste lângă Sapor II (339-379), regele perșilor, și erau întăriți în dreapta credință. Dar fiind prinși, au fost bătuți și chinuiți. Dar începând regele să hulească pe Hristos, sfinții l-au făcut mut și apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugăciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri și din multe ieșind nevătămați au pricinuit îmbrățișarea credinței în Hristos de către mulți, care pentru aceasta au fost uciși.

Tot în această zi, pomenirea sfinților celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Eudoxie, Agapie și alți opt sfinți.

Aceștia erau ostași în Sevastia, pe vremea împăratului Lichiniu. Și fiind cercetați de căpetenia orașului Auxanie și de Marcel ducele și de Marcu Agricolau și supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dați focului, în care și-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe Chiriachi, Domnina și Doamna, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Marcian cel de la Cir.

Acest cuvios părinte Marcian era de loc din Cir. Și lăsându-și patria și strălucirea neamului său, s-a dus în mijlocul pustiei și acolo, făcându-și o chilioară atât de mică încât să-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de păr de capră. Iar hrana sa era în toată seara douăzeci și patru de dramuri de pâine. Bea încă și apă atât de puțină încât numai să trăiască. Și după ce a trecut câtva timp, a câștigat doi ucenici: pe Eusebie, care a și rămas moștenitor al colibei sale, și pe Agapitos, care aceasta îngerească petrecere a sădit-o de al doilea la Apamia. Căci și acești doi și-au făcut mici colibe și se linișteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodată sfeșnic, ci lumina dumnezeiască îi strălucea lui în timpul nopții și-i arăta alcătuirea literelor, încât vedea și citea, căci avea cu sine și o mică Psaltire. Dar odată a ieșit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihaștrii cei împreună cu sfântul că va pricinui moarte și stricăciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, și așa cum paiele ce rămân în țarină după seceră sunt topite de foc, asemenea și balaurul acela degrab în mai multe bucăți s-a sfărâmat. Odată au venit la el Flavian episcopul Antiohiei și episcopul Cirului și alți episcopi și însemnați bărbați și cuvântători care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptură, îl rugau să iasă afară din chilie, pentru folosul fraților. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a rămas în chilie închis. Acesta a întors pe mulți din felurite eresuri la adevărata credință.

Odată, sora sfântului cea după trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, și luând împreună și pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit să o vadă, iar pe fiul ei și nepotul său l-a primit cu bucurie, fără să primească de la ea vreun dar. Iar nepotul său cu stăruință îl ruga ca să primească cele ce-i adusese maică-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: "Când ați venit către mine, câte mănăstiri și colibe pustnicești ați trecut? Și cărora ați dat din darurile voastre?" Iar nepotul i-a răspuns că nimănui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: "Mergeți înapoi având cu voi cele ce mie ați adus. Căci pentru firească rudenie, și nu pentru dragostea și apropierea cea către Dumnezeu ați adus mie acestea". Minunatul acesta Marcian a stat către toți mare și vestit nu numai la cei de aproape cu locuința fiind dorit, ci și la cei mai de departe. Și fiindcă a aflat că mulți se luptau și se certau ca să ia trupul său după moarte și își gătiseră și lăzi și sicrie, ca să-l pună pe el și zidiseră chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul său ucenic ca să ascundă după moarte trupul său în loc tainic, departe de chilia sa; și acestea rânduindu-le s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 3 Noiembrie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfinților Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala.

Aceștia au fost pe vremea lui Sapor împăratul perșilor și a lui Constantin cel Mare care împărățea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era bătrân de optzeci de ani când a fost prins și a stat de față la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Și îndată Sfântul Achepsima a fost bătut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au bătut atât de mult, încât i s-a risipit carnea până la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini și de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au bătut până s-a deznodat de prin încheieturi. După acestea, aducând iarăși pe Sfântul Achepsima, l-au bătut treizeci de ostași până și-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l și bătându-l patruzeci de ostași, l-au spânzurat și pe el cu capul în jos și așa și-a dat sfârșitul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfințirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adică așezarea sfintelor lui moaște în ea.

Acest mare mărturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Dioclețian, din tată capadocian, iar din maică palestiniană; și dobândind creștere minunată și de fire bună fiind și rădăcină cinstită și sfântă având, căci părinții lui din moși-strămoși erau împodobiți cu bun nume și cu dreapta credință, s-a făcut prea viteaz și prea strălucit în războaie. Pentru care a fost făcut și de către Dioclețian tribun vestit de trupă, începând atunci să fie în vârstă. Și după aceea pentru bărbăția lui cea covârșitoare a fost făcut și comite, tăinuindu-se până atunci și neștiindu-se că era creștin. Și împlinind douăzeci de ani ai vârstei sale, a rămas orfan de tatăl său, lăsându-și acela viața sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maică-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; că acolo avea multe lucruri și multă moștenire. Deci fiindcă s-a întâmplat să moară și maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuție și multă bogăție de lucruri, dintre care luând avere cu sineși din destul s-a dus la Dioclețian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi.

Dar văzând pe păgâni având atâta pornire asupra creștinilor și neputând a vedea acestea, a hotărât întâi a împărți la săraci averile pe care le purta cu sine, apoi să se vestească pe sineși înaintea lui Dioclețian și la tot sfatul și divanul că este creștin; care lucru l-a și făcut degrab. Deci împărțind averile ce avea cu sine la săraci și dând libertate sclavilor săi și făcând așezământ și orânduială pentru averile rămase în Palestina, a treia zi a sfatului (că făcea sfat cu toți dregătorii de prin toată stăpânirea romanilor, ca să scoată din mijloc pe creștini) a venit singur în mijlocul divanului și al sfatului, fiindcă se afla atunci acolo și Dioclețian. Și propovăduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveală dreapta sa credință. Pentru aceasta a fost prins și dat la toate felurile de nemăsurate chinuri. Dar fiind păzit nevătămat de toate prin harul lui Hristos, a tras către credința cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra femeia lui Dioclețian și afară de dânsa și pe un oarecare Glicherie și pe altul cu numele Atanasie. Și făcând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, mulțime de oameni a adus la credința lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temniță din porunca lui Dioclețian și legat cu lanțuri de fier. Dar în aceeași noapte i s-a arătat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunătățile ce îl așteptau. Și deșteptându-se, a mulțumit foarte lui Dumnezeu și a rugat pe păzitorul temniței, după voia lui, a intrat robul, căci stă acolo afară de temniță. Deci văzând acesta pe stăpânul său în lanțuri și închinându-se lui, zăcea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna să fie cu inima tare. După aceea i-a spus lui și vedenia și pe lângă acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, după moartea sa, să ia trupul lui și diata pe care o avea făcută mai înainte de a fi prins și să-l ducă la casa patriei sale, care era în Palestina, și să se teamă de Dumnezeu și să nu lase nefăcută vreuna din câte erau scrise în diată. Și fiindcă el s-a făgăduit și s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare și iertare și s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarăși la întrebare și neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea și ca niște praf sfărâmând pe idolii care erau în capiște, i s-a tăiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreună cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreună cu alți creștini, cu multă cinste și evlavie au îngropat sfântul mucenicescul trup. Și a săvârșit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

După aceasta n-a trecut multă vreme și a strălucit dreapta credință și luând împărăția de-a pururea pomenitul și marele împărat și întocmai cu apostolii Constantin și aflând vreme slobodă cei care iubeau bunăcuviința și pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserică prea veselă și prea frumoasă în numele sfântului în Lida. Și ridicând și mult-pătimitul și sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zăcea și aducându-l, l-au pus acolo la arătare. Și printr-însul a făcut sfințirea bisericii aceleia din nou zidită de dânșii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorăsc izvoare de-a pururea curgătoare și daruri de minuni celor care se închină cu credință sfântului. Că Dumnezeu preamărește pe cei care-L preamăresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeași zi să prăznuiască aducerea moaștelor Sfântului Mucenic, întru slava și lauda lui Hristos adevăratului Dumnezeului nostru și a însuși marelui mărturisitor Gheorghe.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci și doi și, închizându-se pe sine într-un loc săpat, acolo a petrecut șaizeci de ani fără să-l vadă cineva și fără să vorbească cu vreun om. Ci întorcându-și mintea către inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu și de la El primea toată mângâierea. Iar locul acela nu era săpat drept, ci era alcătuit piezis și cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiată cu apă. Și ieșea de două ori pe săptămână și își lua apă ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fără să fie văzut de vreun om. Deci acesta, făcând multe minuni și vrednicia preoției cu sila primind-o, în pace adâncă s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru și mărturisitorului Teodor, episcopul Arghirei, și a Sfinților Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Ilie, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, Sfinții nouă Mucenici, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfinții douăzeci și opt de Mucenici, care în foc s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Ahemenid Persul mărturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele perșilor și pe vremea lui Teodosie cel Mic împăratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind bărbat minunat și fiu al domnitorului cetății. Acesta, lăsând credința tatălui său, a crezut în Hristos. Dar aflând împăratul de aceasta, mult s-a nevoit ca să-l întoarcă la credința lui cea dintâi; și fiindcă n-a putut, l-a golit pe el de bogăția ce avea, de hainele ce purta și de cinurile ce-l împodobeau; și a poruncit ca gol să-l târască cămilele oastei sale, având numai o centură peste mijloc. Iar după ce au trecut multe zile, s-a plecat împăratul din cămară și a văzut pe acel preabun bărbat că era ars de soare și era plin de mult praf. Și și-a adus aminte de strălucirea și slava ce avea de la tatăl său și a poruncit aceluia să vină să îmbrace cămașa. Apoi, socotind că s-a muiat din aspra viețuire cea dinainte și de rușinea ce a suferit, i-a zis lui: "Acum poate te-ai mai gândit, leapădă pe Fiul teslarului, adică pe Hristos". Iar sfântul, umplându-se de râvnă, a sfâșiat cămașa ce îmbrăcase și aruncând-o împăratului a zis: "Dacă tu socotești că pentru cămașa aceasta îmi voi lăsa eu evlavia mea, ia-ți cămașa împreună cu necredința ta". Văzând această îndrăzneală, împăratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu și cu evlavie petrecându-și viața, în pace a adormit de trei ori fericitul și a luat cununa mărturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 4 Noiembrie

În această lună, ziua a patra, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp.

Acest fericit s-a născut la douăzeci și patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva icoanelor, și s-a născut în provincia Bitinienilor din tată care se numea Miritrichie și din maică ce se chema Anastasia. Ajungând la măsura vârstei, adică la patruzeci și trei de ani ai vârstei sale, și mergând cu împăratul la oaste împotriva bulgarilor, a făcut vitejie mare și a tăiat pe mulți din bulgari, păzind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împăratului. Deci lăsând cinstea și mărirea pe care împăratul voia să i-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers și mai la înălțimea muntelui, și acolo a găsit doi monahi ce se pustniciseră patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimeni niciodată; erau îmbrăcați cu rase de păr și se hrăneau cu buruieni sălbatice; și a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânșii binecuvântare și ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, apoi la munții Cunduriei. Și învățând treizeci de psalmi, îi cânta împreună cu acest tropar: "Nădejdea mea este Dumnezeu, scăparea mea este Hristos, acoperământul meu, Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri și făcând multe minuni, și cele viitoare arătând, s-a dus la Mănăstirea lui Antidie, unde a răposat întru Domnul la adânci bătrâneți, căci era de nouăzeci și patru de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților sfințiților Mucenici Nicandru episcopul Mirelor și Ermeu preotul, care au fost hirotoniți de Sfântul Apostol Tit.

Acești sfinți, dezlipind pe mulți de idoli și apropiindu-i de Hristos, au fost pârâți la Libaniu, comitele cetății, care i-a chinuit în felurite chipuri. Și încă fiind în viață, i-a băgat într-o groapă și i-a acoperit cu pământ. Și așa cu acea cumplită și nesuferită silă, și-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi (actori).

Acesta era pe vremea împărăției lui Aurelian, din cetatea Efesului și fusese crescut în teatru împreună cu actorii, care însoțeau pe comitele Alexandriei, cu care împreună a mers și la Cezareea. Și odată închipuind Sfântul Botez creștinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfățișându-se acela ca episcop, pentru că amândoi luau în râs și-și băteau joc de tainele noastre. Iar după ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbrăcat și cu haină albă, după obiceiul celor ce se botează. Și, o minune!, a primit desăvârșit legea creștinească cu harul lui Hristos. Căci după ce s-a botezat, s-au arătat înaintea lui îngerii, care l-au învățat să se închine spre răsărit și să însemneze pe frunte și peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, mulți au crezut în Hristos. Și prin nor fiind botezați, au venit la Biserică. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie să lepede credința creștinească, dar el n-a voit și pentru aceasta i-a tăiat capul. Și așa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea plângerii proorocului Ieremia pentru Ierusalim și pentru robirea lui și pentru uimirea lui Abimeleh.

Acest prooroc mare, Ieremia, era din satul Anatot. A proorocit multe pentru Ierusalim și Babilon, de asemenea și pentru iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu. În aceasta se vede toată puterea și stăpânirea proorociei. Pe acest prooroc tare l-a bătut odată Pashor fiul lui Emir, purtătorul de grijă al casei Domnului. Și în groapă l-a băgat, pentru că se tânguia și era mâhnit din pricina robiei ce avea să pătimească Ierusalimul. Dar fiindcă pronia lui Dumnezeu a scăpat pe prooroc din groapă, acesta a proorocit și a spus lui Pashor: "Numele tău se va face nemernic și străin din pământul acesta al Ierusalimului. Și totodată te va mustra nemernicia ta. Căci blestemat este omul acela care face lucrul Domnului cu lenevire" (Ier. 48, 10).

Iar în zilele regelui Ioachim, Ieremia plângea Ierusalimul, dar proorocii cei mincinoși îndemnau pe preoți să-l ucidă pe el. Însă fiul lui Safan Hirachicam, fiind împreună cu Ieremia, îi împiedica de la aceasta. Atunci a zis Domnul către Ieremia: "Fă ție legături de lemne și pune-le în gâtul tău. Și te voi trimite pe tine la regele Moabului și al Idumeii și al Tirului și al Sidonului". Și făcând acestea proorocul, le-au pus pe ele în gâtul său. Atunci Anania fiul lui Azor, prooroc mincinos, s-a sculat și, luând legăturile de la gâtul Ieremiei, le-a zdrobit înaintea poporului, zicând: "Așa a zis Domnul către mine: voi zdrobi jugul regelui Babilonului de la gâtul tuturor neamurilor". Atunci a zis Ieremia către proorocul mincinos: "Viclene sunt buzele tale și inima ta izbucnește otravă, căci acestea zice adevărul și Dumnezeu. Ai zdrobit legăturile cele de lemn? în locul acestora voi face legături de fier, zice Domnul Atotțiitorul, și le voi pune în gâtul neamurilor. Iar tu Ananie, degrab îți vei lepăda sufletul tău". Și o, minune! lucrul a urmat îndată după cuvântul proorocesc, căci nu după multe luni a murit acela. Iar în anul al optsprezecelea al domniei lui Sedechia regele Iudei, Ieremia se tânguia pentru Ierusalim. Deci pentru pricina aceasta a fost pus în temniță, când haldeii și babilonienii erau aproape de Ierusalim. Nu știu însă în ce chip proorocul a ieșit afară din temniță și s-a dus în pământul lui Veniamin pentru neapărată trebuință ce avea. Și acolo prinzându-l poporul haldeilor și bătându-l, l-a aruncat în temniță.

Și după ce a petrecut acolo în destulă vreme Ieremia, a trimis regele Sedechia, și în taină acesta l-a scos pe el din temniță. Și apoi i-a zis lui: "Fiindcă ai văzut bine de la mine, spune-mi ceea ce are să se întâmple în vremea domniei mele". Atunci răspunzând proorocul, i-a zis: "Nu sunt eu care îți vorbesc ție, rege, ci este Duhul lui Dumnezeu, care vorbește prin mine, și cele ce am scris, am scris: Adică, cele ce am scris sunt adevărate și neschimbate". Drept aceea, iarăși a fost pus proorocul în temniță și iarăși pârâșii lui supărau pe rege, zicând că Ieremia, și în temniță aflându-se, răcește inimile ostașilor, pentru că nu propovăduiește pace, ci război și tulburare. Pentru aceasta mai bine este să fie omorât unul pentru scăparea mai multora. Iar regele a zis către dânșii: "Iată el în mâinile voastre se află". Deci atunci a aruncat pe Ieremia în lacul lui Melhie și în împuțiciunea morților.

Fiind înștiințat de aceasta Abimeleh, a zis către rege: "Pentru ce ai făcut rău, o rege, lui Ieremia?". Răspuns-a regele: "N-am făcut aceasta cu voia mea, ci de frica poporului. Deci, ia împreună cu tine treizeci de oameni puternici, și du-te de-l scoate pe el din lac". Și ducându-se Abimeleh, degrab l-a scos pe Ieremia nevătămat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci regele luându-l lângă el i-a zis: "Nu ascunde de mine ceea ce voi să te întreb"; iar Ieremia i-a răspuns: "Pentru ce urăști adevărul, o rege? Eu nu sunt propovăduitor minciunii, deși vei pune de multe ori să mă omoare". Iar regele s-a jurat, zicând: "Viu este Dumnezeul părinților mei: "Nu te voi omorî, pentru tot cuvântul ce-mi vei spune, nici te voi da pe tine în mâinile bărbaților vărsători de sânge". Așadar Ieremia a zis regelui: "De vei păzi sfatul meu, o rege, și ieșind vei primi pe babilonieni, să știi că vei scăpa viața ta și cetatea aceasta a Ierusalimului nu se va pierde. Iar de le vei sta împotrivă, să știi că nu vei scăpa din mâinile lor, ci și cetatea aceasta se va pierde de foc". Deci, fiindcă regele a socotit bârfe cuvintele proorocului, pentru aceasta n-a scăpat de război și de năvălirea babilonienilor. Căci venind ei, au înconjurat cetatea Ierusalimului și, oprind cele spre hrană ce veneau de afară înăuntru, au pricinuit în cetate mare foamete.

Atunci regele, temându-se ca să nu fie omorât înăuntrul cetății, a fugit noaptea împreună cu oamenii săi, iar haldeii, gonindu-l din urmă, l-au prins și au omorât pe fiii lui înaintea ochilor lui. Iar regelui Sedechia i-au scos ochii, și legat l-au pogorât la Babilon, și l-au băgat într-o moară, avându-l pe el ca o jucărie. Și în pedeapsa aceasta s-a aflat până la cele mai de pe urmă zile ale vieții sale. Iar Nabuzardan, întâiul bucătar al lui Nabucodonosor împăratul, intrând în Ierusalim, l-a ars, și Templul lui Dumnezeu l-a făcut cenușă, după cuvântul lui Ieremia. Iar după șaptezeci de ani, iarăși s-a dezlegat robia Ierusalimului, precum înainte se va arăta. Iar cum a stat luarea și robia Ierusalimului și care sunt cele vorbite de Domnul către Ieremia, le spunem acum aici: În zilele acelea, a grăit Domnul către Ieremia zicând: "Ieremie, ieși afară din cetate împreună cu Baruh; căci vreau să o pierd, pentru mulțimea păcatelor oamenilor ce locuiesc într-însă. Căci rugăciunile voastre sunt ca niște stâlpi neclintiți în mijlocul cetății acesteia, și o înconjoară ca un zid de diamant. Pentru aceasta ieși afară din ea, mai înainte de a o înconjura puterea și oastea haldeilor", Atunci a grăit Ieremia către Dumnezeu, zicând: "Rogu-te, Doamne, iartă-mi mie robului Tău ca să grăiesc înaintea Ta"; și a zis Domnul: "Grăiește!". Atunci a zis Ieremia: "Doamne, cetatea aceasta o dai în mâinile haldeilor, ca să se laude și să zică ei că au biruit-o; Domnul meu, de este voința Ta să se piardă cetatea aceasta, piară-se de mâinile Tale, iar nu de haldei". Și a zis Dumnezeu: "Tu scoală-te și ieși afară din ea, iar haldeii nu se vor lăuda. Căci de nu le voi deschide Eu lor porțile Ierusalimului, ei singuri nu pot intra în el. Du-te și spune lui Baruh acestea ce-ți zic. Și la al șaselea ceas din noapte veniți la zidurile cetății și vedeți. Că de nu voi deschide Eu haldeilor, singuri ei nu pot intra în Ierusalim". Și după ce a zis acestea Domnul, s-a despărțit de Ieremia. Iar Ieremia s-a dus la Baruh și i-a arătat lui aceasta. Și mergând amândoi în Templu, și-au rupt hainele lor, și și-au pus cenușă peste capetele lor, și plângeau pentru cetatea Ierusalimului. Iar la al șaselea ceas din noapte venind ei la zidurile cetății, au auzit glasuri de trâmbițe. Căci îngerii din cer au venit ținând făclii în mâinile lor, și au stat peste zidurile cetății. Și văzându-i pe ei Ieremia și Baruh, au plâns și au zis: "Acum este adevărat cuvântul pe care l-a grăit Dumnezeu". Și au zis îngerilor: "Rugămu-vă pe voi să nu se strice cetatea, până vom grăi lui Dumnezeu".

Atunci Ieremia a grăit, zicând: "Rogu-mă Ție, Doamne, poruncește să grăiesc înaintea Ta". Și a zis Domnul: "Grăiește"; și a zis Ieremia: "Iată ne-am încredințat că vrei să dai Ierusalimul în mâinile vrăjmașilor lui, și poporul Tău Israel va merge rob în Babilon. Deci ce să facem cu sfintele vase ale Templului Tău?". Și a zis Domnul: "Puneți-le pe ele în pământ, zicând: Ascultă pământule glasul lui Dumnezeu, Cel ce te-a zidit pe tine peste ape, și te-a pecetluit cu șapte peceți și cu șapte vremi. Și după acestea voi lua frumusețea ta. Păzește sfintele vase ale slujirii, până ce se va aduna poporul cel iubit". Apoi a grăit iarăși Ieremia, zicând: "Rogu-te, Doamne, ce voi face lui Abimeleh etiopianul, că multe faceri de bine a făcut mie robului Tău? Căci acesta m-a scos din lacul împuțiciunii, în care mă băgase; și nu voi să vadă pierzarea cetății, ca să nu se sperie și să moară de frică, fiind fricos și mic la suflet. Și a zis Domnul către Ieremia: "Trimite-l pe el la via lui Agrippa; și-l voi acoperi pe el sub umbra muntelui, până se va întoarce poporul din robie". Atunci dar Ieremia a luat sfintele vase ale slujirii și, după porunca lui Dumnezeu, le-a băgat într-o piatră pecetluind-o cu inelul său, în numele lui Dumnezeu: "Adică Iehova, care după cei șaptezeci de tâlcuitori se înțelege Domnul". Și o, minune! Tiparul peceții s-a făcut atât de adânc, ca și când ar fi fost săpat cu o unealtă de fier. Iar piatra a acoperit-o un nor, pentru ca să fie anevoie cunoscută oamenilor. Se află însă piatra aceasta în pustiul, în care mai întâi Moise a făcut Chivotul lui Dumnezeu. Iar dimineața a zis Ieremia lui Abimeleh: "Ia coșnița aceasta, fiule, și du-te la via lui Agrippa, pe drumul muntelui, și adu smochine ca să mănânce bolnavii poporului, că spre tine este veselia lor, și peste capul tău stă slava lor". Și îndată a plecat acela la vie.

Și acesta ducându-se acolo și soarele apunând ziua, iată puterea haldeilor venind, a înconjurat cetatea Ierusalimului și a trâmbițat îngerul cel mare, zicând: "Să intre în cetate toată puterea haldeilor, căci s-au deschis vouă porțile". Atunci Ieremia, luând cheile Templului, a ieșit afară din cetate și, aruncându-le înaintea soarelui, a zis: "Ia acestea și le păzește până la ziua în care te va cerceta Domnul pentru ele; căci noi n-am fost vrednici să le păzim". Iar Baruh, ieșind afară din cetate, a rămas șezând într-un mormânt. Și Abimeleh, luând smochine pe arsura soarelui, s-a apropiat de un copac și a șezut la umbra lui să se odihnească puțin și, plecându-și capul lângă coșnița, a dormit șaptezeci de ani. Și aceasta s-a făcut, după porunca lui Dumnezeu, pentru cuvântul cel zis lui Ieremia, că "Eu îl voi acoperi pe el".

Și după ce s-a sculat, a zis: "Dulce am dormit, însă puțin, căci din pricina aceasta este îngreuiat capul meu că nu s-a îndestulat de somn". Și descoperind smochinele, a aflat că pică lapte din ele, ca și când cu puțin mai înainte le-ar fi cules, și a zis: "Aș vrea să dorm încă. Dar fiindcă cu grăbire m-a trimis Ieremia, de voi dormi, voi zăbovi; și pentru aceasta el se va mâhni; că doară nu este osteneală și arsură toată ziua; să mă duc mai curând, și acolo voi dormi". Și luând smochinele a venit la Ierusalim, și nu cunoștea nici Ierusalimul, și nu afla nici casa sa, nici pe vreo rudenie sau prieten. Și a zis: "Bine este cuvântat Domnul, uimire mi s-a făcut mie astăzi. Nu este cetatea aceasta Ierusalimul? S-a înșelat mintea mea, pentru că nu m-am săturat de somn". Și a ieșit afară din cetate; și luând seamă după semne, zicea: "Aceasta este cetatea, nu m-am înșelat". Și intrând iarăși în cetate, și cercetând, n-a aflat pe cineva dintre rudenii sau din prietenii săi.

Și a zis: "Bine este cuvântat Domnul, mare uimire mi s-a făcut mie". Și ieșind afară, a rămas mâhnit, neștiind ce să facă. Și punând jos coșnița a zis: "Aicea am să șed, până când Domnul îmi va ridica uimirea". Și șezând el, iată din țarina sa venea un bătrân, către care a zis: "Ție zic, bătrânule, care cetate este aceasta?". Iar bătrânul i-a răspuns: "Ierusalimul, fiule". Și a zis Abimeleh: "Unde este Ieremia proorocul și preotul lui Dumnezeu și Baruh citețul și tot poporul cetății? Căci nu i-am aflat pe ei". Și a răspuns bătrânul: "Nu ești din cetatea aceasta, dacă astăzi ți-ai adus aminte de Ieremia și de popor, și întrebi pentru el după atâția ani. Poporul este în Babilon, fiule, acum de șaptezeci de ani, fiindcă a fost robit de împăratul Nabucodonosor, și cum tu, tânăr fiind și nenăscut încă atunci, întrebi acum de cele ce niciodată nu le-ai văzut?". Și auzind acestea Abimeleh, a zis bătrânului: "De nu ai fi fost bătrân, și pentru că nu este iertat omului lui Dumnezeu a ocărî pe mai-marele său, aș fi râs de tine și ți-aș fi zis că ești nebun, spunându-mi că poporul a fost dus rob în Babilon. Căci și jgheaburile cerului s-ar fi deschis și îngerii lui Dumnezeu ar fi venit să-i ia pe ei cu putere și stăpânire, încât nu ar fi putut ajunge așa degrab la Babilon. Căci puțină vreme este de când m-a trimis părintele meu Ieremia la via lui Agrippa pentru puține smochine, ca să dăm celor bolnavi din popor; și ducându-mă sub un copac, din pricina arsurii soarelui am dormit puțin; și socotind că am zăbovit și descoperind smochinele, am aflat că pică lapte din ele precum le culesesem, și tu îmi spui că a fost robit poporul la Babilon? Și ca să cunoști și însuți că eu nu mint, ia smochinele și vezi". Și văzând bătrânul smochinele, a zis: "O fiule, tu ești fiu de om drept și n-a voit Dumnezeu să-ți arate ție pustiirea cetății acesteia, ci a adus spre tine uimirea aceasta. Iată 70 de ani are poporul de când a fost robit în Babilon, și ca să afli că acestea ce-ți grăiesc sunt adevărate, caută la țarini și vezi, că nu s-a ivit încă creșterea semănăturilor, vezi și smochinele că nu le este încă vremea, și cunoaște și însuți, și te îndupleca mie celui ce-ți vorbesc adevărul". Atuncea Abimeleh, ca din beție deșteptându-se și deslușind cu de-amănuntul pământul și copacii de pe el, a zis: "Bine ești cuvântat Dumnezeul cerului și al pământului, odihna sufletelor drepților". După aceea a întrebat pe bătrân: "Care lună este aceasta?" Și i-a spus lui: "A douăsprezecea, fiule" și luând de la el bătrânul smochine, s-a dus, binecuvântându-l.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului și binecredinciosului împărat Ioan Duca Vatatis, cel milostiv, care în Magnesia cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 5 Noiembrie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfinților Mucenici Galaction și Epistimi din Emesa.

În orașul sirian Emesa trăia un cuplu bogat și faimos, format din Clitofont și Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoți păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuși nu s-au învrednicit.

În fruntea orașului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creștinilor. Pentru a-i intimida, acesta obișnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din "secta galileiană" (așa erau numiți creștinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat și torturat. În ciuda acestor practici, mulți dintre creștini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care își ascundea meseria de preot și monah sub haine de cerșetor, mergea din casă în casă pentru a cerși, propovăduind religia lui Hristos oriunde simțea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă și a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateștiutor și atotputernic, care miluiește și ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credință. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranță și a acceptat să fie botezată la creștini. Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naște un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtășit vestea cea minunată soțului ei și, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul și l-a convins și pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în evlavia creștină, asigurîndu-i o bună educație. Băiatul și-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viața monahală curată și singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă și dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieșit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredințată, Galaction i-a dezvăluit treptat credința sa. În cele din urmă, a reușit să o convingă să se boteze în credința lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat și un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminați, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-și dedice viața monahismului. Astfel, ei au părăsit orașul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări. Toți viețuitorii mănăstirilor era bolnavi și bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiți să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulți ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune și post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în fața unui rege strălucitor care le punea niște coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniție pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existența mănăstirilor și au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceștia au reușit să se ascundă în munți. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanțuri, a rugat-o pe stareță să o lase și pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul și învățătorul ei. Stareța a binecuvântat-o și plângînd i-a dat drumul.

Sfinții au fost puși la munci groaznice, în timp ce se rugau și slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile și picioarele, apoi limba și, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit și el creștin în secret, a luat pe ascuns trupurile și le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viața curată și moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât și pentru posteritate.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog și Patrova.

Aceștia toți erau din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Și Patrova, de care amintește și dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, a fost făcut episcop la Potiola, pe mulți a botezat și i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care amintește, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, a fost făcut episcop filipenilor. Iar Lin, după cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarăși amintește Apostolul, a fost episcop Efesului, după Preasfântul Timotei. Iar Filolog (și de acesta amintește Apostolul) a fost așezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Aceștia fiind episcopi în cetățile arătate și multe încercări și necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credințe și pe mulți învățând și lui Hristos aducându-i, s-au săvârșit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților: Domnin, care în foc s-a săvârșit; Timotei, Teofil și Teotim, care s-au săvârșit fiind bătuți cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a săvârșit fiind dat fiarelor; Eupsihie și Carterie, care s-au săvârșit tăindu-li-se părțile cele ascunse; Silvan, care s-a săvârșit fiind bătut în temniță cu pumnii; și Pamfil, care s-a săvârșit în temniță strujit.

Aceștia erau pe vremea lui Maximian tiranul și a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, și mai înainte de săvârșirea muceniciei, a fost osândit încă la multe chinuri și aproape de sfârșitul său a fost osândit și la tortura prin foc. Iar pe Timotei și pe Teotim și pe Teofil, cei ce erau în floarea tinereților, frumoși și plăcuți la fețe, i-a osândit tiranul la bătaia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul și sfântul bătrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie și Eupsihie, care aveau vârsta bărbăției depline, i-au prefăcut în ceata scopiților, tăindu-li-se părțile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, și pe altele le-au pus la închisoare. Și toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toată înțelepciunea și virtutea, cumplit fiind bătut o dată și de două ori și împreună cu alți mărturisitori fiind aruncat în temniță, sfârșitul muceniciei a luat, săvârșindu-se în Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul și mărturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinți Părintele nostru Grigorie din tânără vârstă a iubit pe Hristos și s-a împodobit pe sine cu toate virtuțile cele după Dumnezeu. Drept aceea, după săvârșirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de către episcopii ce se adunaseră împreună și de către poporul iubitor de Hristos. Și s-a făcut prea ales dascăl Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, părinte sărmanilor, sprijinitor văduvelor, povățuitor rătăciților, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiți. Și se putea vedea că toți se bucurau și se veseleau pentru dânsul. Dar lucrătorul de sminteală diavolul, intrând în împăratul acelei vremi Leon luptătorul împotriva icoanelor și insuflându-i socotințe prea întinate, l-a făcut să trimită să aducă pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Și aceasta făcându-se și înfățișându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împărat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic și fără de Dumnezeu și necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocările acestea, i-a sfâșiat trupul cu rănile, bătându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu mulțumită suferind bătaia, zicea către cei de față: "Pentru sfânta icoană a Hristosului meu, gata sunt a suferi tăiere peste toate părțile trupului meu". Acestea auzind, spurcatul împărat, a poruncit ca sfântul să fie surghiunit. Și mergând fericitul în surghiun, și ani câțiva acolo petrecând, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Castor și Agatanghel, care prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.