Sinaxare

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 22 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim și Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel.

Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Nero, ucenici fiind Sfântului Pavel, și au mărturisit la Colose orașul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiștea lor din Colose, sfinții, cu alți creștini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalți când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind și ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu mai-marele Efesului și au fost bătuți de el, dar nesupunându-se a face jertfă la idolul ce se chema de dânșii Mina, i-au îngropat până la brâu și așa i-au ucis cu pietre, săgetați fiind întâi de copii mici cu săgețile.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia și a Sfinților Mucenici Valerian și Tiburtie.

Aceștia au suferit pe vremea împărăției lui Dioclețian. Cecilia era din Roma, din neam strălucit. Deci măritând-o după Valerian, l-a adus la credința în Hristos și l-a hotărât a petrece în curăție. Iar Valerian a întors pe Tiburtie, care îi era frate bun, și la atâta faptă bună s-a ridicat Tiburtie încât și cu îngerii vorbea în toate zilele. Dar, fiindcă îngropau ei moaștele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâți la Tuschie Almachie prefectul cetății și, fiind aduși înaintea lui și mărturisind ei pe Hristos, au fost dați pe seama lui Capelarie Maxim să li se taie capetele. Acesta după ce a tăiat pe sfinți, văzând îngeri petrecând și purtând ca niște odoare sufletele mucenicilor, a crezut și el. Iar Sfânta Cecilia, fiind băgată într-o baie foarte tare înfierbântată, a fost silită să stea în ea trei zile. Apoi din porunca prefectului i s-a tăiat capul acolo în baie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea nevoinței Sfinților Mucenici Marcu, Ștefan și a altui Marcu.

Aceștia erau pe vremea împăratului Dioclețian și a mai-marelui Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinși, și pe Hristos în priveliște mărturisind și multe chinuri suferind și nevrând a se lepăda de Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul.

Acesta era din colonia Elespontului din cetatea Parios. Și auzind pe oarecare ostași strigând în piață că Nazarineanul Iisus venind noaptea a furat pe cei legați ai noștri, aprinzându-se foarte cu duhul, multă grijă punea ca să câștige mucenicia. Căci în aceeași cetate a sfântului mulți mucenici fiind închiși prin închisori de paznici, ușile fiind încuiate, sfinții au fost dezlegați din legături de dumnezeiesc înger și, nefiind găsiți, foarte s-au tulburat mult prigonitorii. Iar Menignu auzind și dumnezeiesc glas chemându-l pe el și îndemnându-l către lupte, n-a zăbovit. Ci dând înapoi stăpânilor hainele ce le luase spre înălbire, și poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de chinuitori, apoi aruncat la pământ, spânzurat pe lemn, strujit, și degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci adus fiind înaintea tiranilor și nevrând ca să jertfească, a fost osândit la moarte; și fiind lovit de gealat cu sabia, și-a dat Domnului duhul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva.

Acesta era din neamul israeliților. Lăsându-și el părinții și patria, și bogăția, a urmat unui monah și, luând chipul monahicesc, a petrecut împreună cu monahul câțiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Eusebie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas Avva în locul lui. Și petrecând acolo treizeci și opt de ani, pururea a sporit întru fapte bune, ca și cum atunci ar fi început. Încălțăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată; mâncarea lui era atât de puțină, încât să dea numai puțină putere trupului; de prisos socotea încă și băutura de apă; fiind încins cu grele lanțuri de fier, prea puțin ședea; iar partea cea mai multă de zi și noapte o petrecea stând drept și făcând rugăciune. Sta și pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; nimeni nu l-a văzut pe el culcat. Iar după ce a fost făcut egumen și proistos monahilor de acolo s-a arătat pe sine înaintea ascultătorilor frați chip și pildă de înțelepciune și de faptă bună. Așa trăind și multe zile făcându-și, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Hristofor și Eufimia, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Talaleu și Antim, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roată și din deal slobozit, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinților Mucenici Agapion, Sisinie și Agapie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru ierarhul și făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit și Bulgaro-Chiricos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 23 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și treia, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească și a strălucit cu nevoință și dumnezeiască cunoștință, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu voința lui Dumnezeu și alegerea a tot poporul, în vremea împăraților Valentinian și Valent, ajungând încă și până în vremea marelui Teodosie și a fiilor lui, în anii 374, învățător făcându-se al dreptei credințe și cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie și ale lui Macedonie și ale lui Eunomie, din care pricină, multe prigoniri și necazuri a răbdat de la cei necredincioși. Acesta s-a arătat împreună-nevoitor al părinților celor 150 ce s-au adunat la Sfântul și a toată lumea al doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adică luptătorul împotriva Sfântului Duh), fiind unul dintre ei, în anii 381.

Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părților apusului Europei lui Valentinian cel tânăr și a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat să alunge pe arieni. Și fiindcă împăratul nu voia aceasta, a aflat acest minunat părinte o măiestrie prin care a putut să înduplece pe împărat.

Căci mergând la împărat, a salutat pe Teodosie ca pe un împărat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou împărat, l-a salutat în chip prea înjositor. Deci mâniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului său arătată necinste adusă lui. Atunci sfântul preaînțelepțește a arătat lucrul, zicând: "Vezi, o împărate, cum nu suferi necinstirea fiului tău și te mânii? Așa să crezi că și Dumnezeu și Tatăl, asemenea Se întoarce și urăște pe aceia care hulesc pe Fiul Său și zic că Acesta este mai prejos decât Tatăl". Atunci socotind lucrul împăratul, îndată a scris lege ca să fie izgoniți ereticii departe de la cei drept-credincioși. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie mulți ani a păstorit turma lui Hristos și a alcătuit învățături drept-credincioase; și ajungând la adânci bătrâneți, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor.

Acesta a fost pe vremea împăratului Iustinian al doilea, care și Rinotmit se chema, în anii 685. Se trăgea din cetatea Acraganta care se afla în ostrovul Siciliei, fiind fiu din părinți care se numeau Hariton și Teodota, oameni evlavioși și împodobiți cu toate faptele bune și care trăiau cu îndestulare. Deci, când era sfântul de opt ani, a fost dat de părinții săi să învețe Sfintele Scripturi. Și atât de silitor și nelenevitor s-a arătat la acestea, încât pe toți i-a făcut a se minuna. Când a ajuns la optsprezece ani, a fost pecetluit cleric, adică făcut anagnost de către Sfântul Potamion, căci era îndemânatic la citire pentru buna glăsuire ce avea. Iar într-o noapte, în vremea când dormea sfântul acesta înaintea patului arhidiaconului Damian, a auzit glasul dumnezeiescului înger, de trei ori chemându-l pe el, ca și pe proorocul Samuel și zicându-i: "Grigorie, s-a auzit rugăciunea ta. Deci grăbește și mergi". Iar sfântul, fără a întârzia, a ieșit și a mers la Cartagena, care acum se numește Tunis. Și aflând acolo pe Marco monahul purtătorul de Duh, care a fost trimis de Dumnezeu către el, a rămas lângă dânsul patru ani, iar de acolo a mers împreună cu același Marco la Antiohia. Apoi fiind îndemnat prin oarecare dumnezeiască descoperire, a mers la Ierusalim și acolo a fost făcut diacon de către Macarie, episcopul Ierusalimului. După aceea, de acolo s-a dus la Constantinopol și s-a arătat lui Gheorghe, cel ce era atunci patriarh. Și fiindcă atunci se adunase acolo sinod împotriva monoteliților, Serghie, Pir și Pavel, s-a luptat cu dânșii Sfântul Grigorie și atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului. De la Constantinopol s-a întors la Roma și acolo a fost hirotonit episcop al patriei sale, cetatea Acragantiei, unde a strălucit foarte, săvârșind minuni și împodobind-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin și Crischentie și cu prietenii lor, pizmuind pe sfântul, nenumărate ispite au ridicat asupra lui și, vinovății plăsmuind împotriva lui, l-au prihănit pe el la papa Romei, care, înșelat de cuvintele lor mincinoase, a închis pe sfântul în temniță doi ani și jumătate.

Apoi după porunca împăratului, a scos pe sfântul din temniță, pentru ca să se judece cu cei ce-l bârfiseră. Atunci a făcut sfântul aceste minunate semne cu lemnele și cărbunii, Dumnezeu mărind pe sluga Sa: căci fețele necuraților și necuvioșilor acelora bârfitori ai sfântului s-au acoperit cu negreață întunecată, și s-au înnegrit, încât și până astăzi fețele celor din neamul bârfitorilor acelora au rămas înnegrite. Iar tânăra care fusese amăgită de aceia (și a năpăstuit pe sfântul), după ce a fost chinuită de un duh necurat, la urmă a fost vindecată de către sfântul înaintea poporului. Iar sfântul s-a întors iarăși la patria și eparhia sa cu mare cuviință, făcând semne și minuni mai mari decât cele dintâi. Deci așa viețuind dumnezeiescul părinte și ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul.

Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Părinți de la Primul Sinod Ecumenic și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a guvernatorului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind pârât la Alexandru că este creștin, a fost legat de cai sirepi care erau siliți să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime și a primit oțet iute pe nas și alte chinuri suferind și minuni săvârșind, a fost aruncat la închisoare. Iar la Soborul întâi cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie, fiind de față, Sfântul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o ființă cu Tatăl și așa, bine și cu plăcere de Dumnezeu viețuind, s-a mutat către Domnul.

Tot întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a nevoit în Schitul Iezeru din ținuturile Vâlcii.

Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.

După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile și plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și numai cele de trebuință purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: "Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră".

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârșit.

Povestire despre vedenia oarecărui Ioan, foarte de folos

Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meșteșugul său. Acesta, având viață înrăutățită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomisește spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meșteșugul său și că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală și se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală și, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumește cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: "Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău". Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, și când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se și temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; și de frică și de groaza acelei lupte s-a trezit, și venindu-și în fire, sta cu totul spăimântat. Deci, făcându-și semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Mulțumescu-ți ție, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu și ca faptă". Și așa a rămas iarăși nepocăit și neîndreptat.

Iar după câtva trecere de vreme, a căzut la grea boală și chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăși, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că sta de față la un divan judecătoresc. Vedea încă și un înfricoșător împărat șezând pe scaun și îmbrăcat cu podoabă împărătească și arhierească și de-a dreapta și de-a stânga lui, ședeau oarecare bărbați, cu sfințită cuviință și cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, ședeau oarecare fameni tineri și frumoși, iar de-a stânga lui, ședea unul mai smerit și mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată și adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă și durere mare. Deci, în vreme ce el sta cu frică și cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce ședea: "O, tinere, oare știi cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a răspuns: "Știu, Stăpâne, că Tu ești Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu, precum dumnezeieștile noastre Scripturi glăsuiesc". Iar împăratul a zis către dânsul: "Și dacă tu din Scripturi Mă cunoști, și cunoști încă și pe cei împreună cu Mine șezători, cum ai uitat amenințarea care cu câțiva ani înainte ți-a făcut ție împăratul Constantin? Sau nu înțelegi ceea ce-ți zic?" Iar Ioan i-a răspuns: "Înțeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia". Și a zis împăratul: "Dacă rămășițele fricii aceleia le ai încă în inimă, cum stăruiești în răutăți? Învață-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce și mai înainte ți-am dat ție groaza aceea, și nu Constantin".

Și acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Și îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Și îndată a auzit pe împăratul zicând: "Lăsați-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele".

Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se și venindu-și în fire, s-a dus la un monah cucernic și i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: "Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învățătură, și de aceea trezește-te, iubitule, nu cumva și tu să pătimești ca acela despre care îți voi povesti".

O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Și anume, că se afla în împărăteștile judecătorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de față, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-l duceau pe el în prăpastie și-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezășie ca în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezășie și ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia și a spus-o lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten și cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Așadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viața aceasta, și s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, și având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, și-a mărturisit fără de rușine toate păcatele sale, și schimbându-și viața spre mai bine, a petrecut mulți ani cu plăcere de Dumnezeu viețuind, și așa murind, s-a dus la veșnicele locașuri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 24 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Clement, episcopul Romei.

Fericitul și preaînțeleptul Clement era roman de neam și se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust și al Matildei. Deci, silindu-se la toată învățătura înțelepciunii elinești și aflând pe Apostolul Petru, a fost învățat de dânsul credința în Hristos cea adevărată și făcându-se propovăduitor al Evangheliei și scriind Așezămintele Sfinților Apostoli, a fost făcut și episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domițian, a fost chinuit și izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson și acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; și așa s-a sfârșit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, și după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare și peste fire minune. Că de atunci și în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască șapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.

Deci odată, depărtându-se marea și intrând poporul, și săvârșind praznicul sfântului și ieșind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinții lui. Iar marea întorcându-se și locul iarăși acoperindu-l, părinții copilului plângeau și se tânguiau pentru lipsa lui prin tot orașul, pricinuind și celorlalți cetățeni plângere și jale. Iar în anul următor, când iarăși s-a retras marea în laturi, au mers și au aflat copilul sănătos șezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit și cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo și l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele mării. Deci luându-l și mulțumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învățător al dreptei credințe și propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supăra Arie cerând iertăciune, rugându-se și tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l și zicând a fi despărțit de mărirea lui Hristos și în veacul acesta și în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare și întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arăta despărțirea și osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemărturisindu-L pe El de o ființă cu Tatăl. Asemenea a arătat și celelalte dogme și cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârșit după porunca împăratului prin tăierea capului, câștigând cununa cea neveștejită.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Filumen și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârșit zidit într-o gaură.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părțile Răsăritului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Și a fost prins de pe uliță de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetății Antiohiei, moaștele Sfinților Mucenici Vavila și a celor împreună cu dânsul, atunci creștinii cei ce duceau sfintele moaște cântau un psalm al lui David și la fiecare stare ziceau stihul acesta: "Să se rușineze toți cei ce se închină celor ciopliți". Pentru că păgânii socoteau biruință și neputință a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaște. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era și el râvnitor bunei cinstiri și era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Și fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou și i s-au jupuit coastele cu unghiile; și așa era chinuit sfântul de dimineața până în seară, apoi legat fiind cu lanțuri, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăția ce a arătat tânărul, și știind câți creștini rabdă până în sfârșit mucenicia și că uciderea prin chinuri tiranilor li se socotește rușine, iar mucenicilor li se socotește biruință, slavă și bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.

După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simțea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simțea puțină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ținând în mâini o basma moale și răcoritoare, cu care-i ștergea de pe obraz sudoarea și-l îndemna spre îndrăzneală și bărbăție. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit și cel ce se arăta (care era înger ceresc) și nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală și mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veselește cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon și a cuviosului Marcu Trigleanul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Detalii

Scris de: Vlad

Publicat: 25 Octombrie 2026

Sinaxar – 25 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, și se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă și înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învățat desăvârșit toată învățătura și știința grecească și latinească, citind pe Homer și pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios și pe doctorii Hippocrat și Galien, pe filosofii Aristotel și Platon, pe Filistion și Evsevie, și învățătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni și Iambri, pe a lui Dionisie și profețiile Sibilei. A învățat ea încă și tot meșteșugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci și multe alte limbi și dialecte ale multor neamuri cunoștea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci și acei care nu mai auziseră de renumele și înțelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian și a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos și a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înțelepciunea sa și cu buna grăire, a înduplecat pe o sută și cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună și cu alți mulți păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei și a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârșit fiind aruncați în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soția lui Maxentie, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostași ai săi, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraților Deciu și Valerian în anii 255 și se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gordian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului și a insuflat în inima lui îndrăzneală și bărbăție, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu și, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuțitele și l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Și așa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci și cinci de ani. Voinic la trup, frumos la față, galben la păr, care îl împodobea și firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinți drept-credincioși de la Marea Neagră și după ce a petrecut cu părinții săi numai șapte ani, toată cealaltă parte a vieții sale a petrecut-o la filozofie și la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galația, apoi pentru știința sa, s-a dus în Palestina, și după ce s-a închinat acolo la toate sfințitele și sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; și închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puțină pâine cântărită, bând și puțină apă; și pe acestea însă le întrebuința la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuțile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor și a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeași râvnă cu el împreună sihastru. Și multor orbi le-a vindecat ochii și alte feluri de boli a tămăduit; și alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare și vestit făcându-se în toată Antiohia și în toate laturile ei și, viețuind ani nouăzeci și nouă, s-a mutat către veșnicele locașuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților șase sute șaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.